CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Linia 17 B va deservi și cartierul Bunloc

 

       Potrivit Deciziei Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Publi Brașov, autobuzele RATBV de pe linia 17B (Gara Brașov – Timișul de Jos) își vor modifica din 11 mai 2024 traseul și graficul de circulație. Schimbarea vizează realizarea câte unei intrări pe ambele sensuri de deplasare pe strada Stejarului din cartierul Bunloc pentru a deservi și această zonă.

       Astfel, pe sensul de deplasare spre Timișul de Jos, după ce vor trece de podul de la Dârste de pe DN 1, autobuzele vor intra la stânga pe strada Stejarului din cartierul amintit, vor opri în stația denumită ”Bunloc”, iar apoi vor ieși din nou în DN1, dar, din motive de siguranță rutieră, își vor continua traseul pe sub podul amintit și doar apoi pe traseul obișnuit. La sensul spre Gara Brașov, se va intra din nou pe strada Stejarului, se va opri în aceeași stație ”Bunloc”, iar apoi se va reveni în DN 1 pentru continuarea deplasării spre Gară.

       Pentru evitarea oricărei confuzii cu privire la sensul de deplasare al autobuzelor atunci când ajung în stația ”Bunloc”, acestea vor avea afișat pe panoul electronic informativ frontal destinația, respectiv ”Spre Gara Brașov” sau ”Spre Benzinăria Petrom” .

       Schimbarea traseului implică și modificarea graficului de circulație, astfel că RATBV va posta noile programe pe site-ul societății și în toate stațiile de pe traseu, afișele urmând a purta mențiunea ”Valabil din 11.05.2024”.