RATBV S.A. crește de luni, 13 septembrie 2021, frecvența trecerilor prin stații pentru 19 linii de transport public de călători și reia circulația pe un alt traseu, toate de pe raza Municipiului Brașov, adaptând în acest fel oferta de mobilitate la cererea existentă din momentul începerii cursurilor unităților școlare.
Vor fi modificate orarele liniilor 3, 5, 6, 7, 8, 17, 22, 23B, 24, 28, 31, 32, 34, 36, 41, 51, 52, 53 și 54. Precizăm faptul că va fi suplimentat numărul de autobuze și troleibuze pe cele 19 trasee menționate, iar linia 10, cu traseu între capetele de linie Triaj – Valea Cetății își va relua circulația suspendată pe perioada verii.
Pentru a vă optimiza călătoriile, vă rugăm să consultați site-ul www.ratbv.ro