Transportul în comun este una dintre alternativele viabile și ecologice în municipiul Brașov, mai ales că mare parte din parcul auto este unul nou, pe foarte multe rute circulând autobuze electrice și troleibuze. Având în vedere că mulți dintre brașoveni utilizează autoturismele proprii având în minte imaginea condițiilor precare din ceea ce însemna transportul în comun acum câțiva ani, Municipalitatea a luat decizia de a le oferi tuturor brașovenilor posibilitatea să utilizeze gratuit transportul în comun din Brașov în perioada desfășurării Forumului Orașelor Verzi. Astfel, între 9 și 12 septembrie, pe toate traseele din interiorul municipiului, inclusiv pe linia 20, Brașov – Poiana Brașov, brașovenii vor circula gratuit.
sursa: comunicat Primăria Municipiului Brașov