”RATBV S.A. te duce la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană” este sloganul sub care mâine, 10.11.2017, în prima zi de desfășurare a prestigiosului eveniment cultural din Brașov, societatea de transport public de călători va oferi 40 de bilete gratuite la cele zece spectacole ce vor avea loc pe scena Teatrului ”Sică Alexandrescu”.
”Pe baza unui protocol încheiat cu instituția de cultură organizatoare a festivalului, am primit câte patru de bilete de intrare la fiecare dintre cele 10 spectacole, tichete pe care le vom oferi gratuit clienților RATBV S.A., cu o singură condiție: achiziționarea în cursul zilei de mâine a unui abonament de transport cu valabilitate de o lună sau mai mult, dintr-un anumit loc și într-un anumit interval orar. Practic, la cumpărarea unui titlu de călătorie dintre cele menționate, clientul respectiv va primi și două bilete de intrare la unul dintre spectacolele Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană. Pentru a fi cât mai deschiși către călători și a oferi cât mai multe șanse de a obține aceste bilete, al căror cost nu este deloc de neglijat, am elaborat și o minimă procedură prin care oferim posibilitatea clienților nostri din toate zonele municipiului să devină martori ai unui eveniment cultural excepțional”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.
Astfel, conform programării de mai jos, care poate fi consultată și pe site-ul www.ratbv.ro, fiecare prim cumpărător al unui abonament de călătorie lunar sau anual, din fiecare interval orar stabilit, va primi și două bilete la Festival:
- 06.00 – 06.30: terminal Saturn;
- 06.45 – 07.15: terminal Roman;
- 07.30 – 08.00: terminal Triaj;
- 08.15 – 08.45: terminal Municipal;
- 09.00 – 09.30: terminal Rulmentul;
- 09.45 – 10.15: terminal Roman;
- 10.30 – 11.00: terminal Saturn;
- 11.15 – 11.45: terminal Municipal;
- 12.00 – 12.30: terminal Rulmentul;
- 12.45 – 13.15: terminal Triaj;
- 13.30 – 14.00: terminal Noua;
- 14.15 – 14.45: terminal Roman;
- 15.00 – 15.30: terminal Saturn;
- 15.45 – 16.15: terminal Municipal;
- 16.30 – 17.00: terminal Rulmentul;
- 17.15 – 17.45: terminal Noua;
- 18.00 – 18.30: terminal Triaj;
- 18.45 – 19.15: terminal Rulmentul;
- 19.30 – 20.00: terminal Saturn;
- 20.15 – 20.45: terminal Roman.
În cazul în care într-un interval orar nu sunt atribuite cele două bilete gratuite, acestea vor fi acordate celui de-a doilea cumpărător din intervalul orar următor. Acordarea biletelor se face pe bază de semnătură și cu declararea unor minime date de contact.