RATBV a implementat în ultima perioadă o serie întreagă de măsuri de optimizare și eficientizare a orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport metropolitane. Esențial de menționat faptul că aceste modificări ale graficelor se fac la solicitarea primăriilor din localitățile deservite, conform cererilor acestora și cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv).
Din păcate, însă, în unele situații, precum recenta modificare a orarului liniei 710, Brașov – Săcele, aceste schimbări nu țin cont de nevoile de mobilitate ale unora dintre utilizatori, fiind solicitate de Primăria din localitate pe considerente și criterii greu identificabile. În acest mod s-a ajuns la dezechilibrarea orarului de transport, prin adăugarea unor curse în intervale orare mai puțin aglomerate.
Societatea RATBV, ca prestator al serviciului de transport public de călători, face tot ce ține de ea pentru a asigura nevoile de mobilitate ale clienților săi, indiferent de localitatea din care provin aceștia, însă, conform Contractului de delegare, nu are posibilitatea de a interveni asupra orarelor de circulație, alocării unor resurse suplimentare altfel decât la solicitarea primăriilor și cu aprobarea AMDDTPBv.
RATBV face zilnic eforturi pentru a asigura absolut toate cursele înscrise în planul de transport, utilizând la maxim resursele materiale și umane existente în acest moment. Numai în ultimele luni, pentru a rezolva cerințele de transport a două comunități foarte importante din zona metropolitană Brașov, a operaționalizat liniile de Zărnești și Săcele, trasee cărora li s-au alocat resurse semnificative, însă totul cu asumarea și din partea administrațiilor publice locale.
Și pe această cale facem apel la înțelegere din partea utilizatorilor sistemului de transport oferit de RATBV cu privire la modul în care a fost întocmit sau modificat orice grafic de circulație, asigurându-i că încercăm pe cât posibil să ne rezolvăm toate cerințele clienților, însă în cadrul prezentat anterior.