CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

RATBV operaționalizează linia de transport spre Aeroport

Având în vedere informațiile prezentate zilele trecute de viceprimarul Flavia Boghiu, referitoare la operaționalizarea liniei de transport public cu indicativul A1, care va asigura de joi, 15 iunie, legătura directă cu Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, RATBV prezintă ultimele detalii tehnice referitoare la această dezvoltare a rețelei de transport. Astfel, linia A1 va fi una de tip expres, cu opriri doar în anumite puncte semnificative pentru mobilitatea orașului și va lega zonele Gara CFR – Centrul Civic – Livada Poștei – Bartolomeu de terminalul aeroportului.

      Menționăm faptul că, pentru început, traseul și orarul liniei A1 au caracter experimental, ele putând comporta modificări funcție de cererea existentă. În ceea ce privește traseul parcurs în cele 13 curse (tur-retur) realizate zilnic, acesta este următorul:

Dus: Gara Brașov - B-dul. Victoriei - B-dul. M. Kogălniceanu - B-dul. I. Maniu - Str. N. Iorga - Livada Poștei – Str. Lungă – Calea Făgărașului - Șos. Cristianului - Calea Făgărașului – Str. Fânarului – Str. Institutului – Str. Fundăturii - Str. Albinelor - Str. Aeroportului;

Întors: Str. Aeroportului - Str. Albinelor - Str. Fundăturii – Str. Institutului – Str. Fânarului - Calea Făgărașului – Str. Cărămidăriei - Șoseaua Cristianului – Calea Făgărașului – Str. Lungă – Livada Poștei - B-dul. Eroilor - Str. 15 Noiembrie - Str. Toamnei - Str. Hărmanului - B-dul. Victoriei - Gara Brașov. Pentru a asigura o legătură cât mai rapidă și eficientă, autobuzele de pe linia A1 vor opri doar în anumite stații, respectiv:

Dus: Gara CFR (primul peron) – Camera de Comerț - Livada Poștei (peronul 1) – Gara Bartolomeu – Terminal Municipal (peronul 8) – Aeroport;

Întors: Aeroport – Terminal Municipal (peronul 1) – Livada Poștei (peronul 2) – Hidro A - Gara Brașov (primul peron).

      ”Am conturat acest traseu neavând practic nicio informație despre cererea de transport ce va exista, astfel că în perioada următoare vom monitoriza linia și ne vom adapta la situația din teren. Dacă va fi nevoie vom aloca resurse suplimentare, pentru a răspunde nevoii de mobilitate, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav fiind un punct important în strategia noastră de transport. Am gândit acest traseu și aceste stații, în punctele principale ale orașului, pentru ca prin transbordare să asigurăm legătura spre Aeroport a cât mai multor zone ale municipiului și chiar ale unor localități din zona metropolitană Brașov”, a declarat directorul general al RATBV S.A, Marian Geman.

       Linia A1 va fi deservită de autobuze Menarini, vor fi efectuate câte 13 plecări pe zi din Gara CFR și tot atâtea de la Aeroport după un orar cât mai simplu: plecări la fiecare 60 de minute, la orele fixe, din cele două capete de linie. Prețul călătoriilor este de 4 lei, putând fi plătit și cu cardul bancar sau cu telefonul mobil prin aplicația 24pay. Menționăm și faptul că pe această linie vor fi valabile toate tipurile de abonament urban sau metropolitan aflate în oferta tarifară a RATBV.