Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov pune în circulaţie începând de mâine, 16 septembrie 2014, cele 10 troleibuze folosite achiziţionate recent, demersul înscriindu-se şi în seria de activităţi desfăşurate în cadrul campaniei „Săptămânii Europene a Mobilităţii”.
Troleibuzele, marca FBW, aflate într-o stare tehnică foarte bună, au fost cumpărate prin intermediul unei proceduri de licitaţie deschisă, de la SC Omnibus SRL Sibiu, preţul total al achiziţiei ridicându-se la suma de 1,1 milioane lei, valoare fără TVA, plata urmând a se face în rate pe durata a doi ani. Valoarea de achiziţie reprezintă circa 10% din preţul unor troleibuze de acelaşi tip noi.
Troleibuzele ce vor intra de mâine în circulaţie au caroseria din aluminiu, au câte 18 metri lungime şi o capacitate de 151 de locuri, dintre care 45 pe scaune, au câte patru uşi, care asigură călătorilor un acces facil la urcare şi coborâre şi toate scaunele tapiţate integral. Ele sunt echipate şi cu motoare termice auxiliare (pe benzină), care asigură deplasarea în caz de avarii ale reţelei electrice de contact ori a altor incidente ce pot apărea. De asemenea, troleibuzele au în dotare şi echipamente electronice de pornire şi deplasare, ce permit un consum de energie redus comparativ cu troleibuzele cu echipament clasic.
În cele 10 autovehicule sunt amplasate aeroterme electrice, pentru a asigura o temperatură confortabilă în saloanele călătorilor şi trape pentru aerisire. Podeaua troleibuzelor este realizată din materiale hidrofuge şi ignifuge, acoperită cu un covor etanş, rezistent la uzură şi antiderapant. Vehiculele nu pornesc cu uşile deschise, închiderea – deschiderea lor fiind semnalizată în bordul de comandă.
Directorul general al R.A.T. Braşov, ing. Cristian Radu a declarat că „această achiziţie, prevăzută în Planul de management al regiei, reprezintă o nouă etapă a eforturilor noastre depuse pentru a creşte atractivitatea transportului electric în municipiul Braşov. Aceste troleibuze asigură călătorilor condiţii foarte bune de transport, sporind gradul de mobilitate al cetăţenilor oraşului, astfel că le vom pune în circulaţie pe liniile pentru care există o cerere semnificativă. Nu în ultimul rând, marcăm în acest fel şi începerea unei campanii ce se desfăşoară la nivelul întregului continent, respectiv „Săptămâna Europeană a Mobilităţii”, perioadă în care sunt promovate modalităţile de transport urban durabil”.