CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Raliul Braşovului - modificări temporare


Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov aduce la cunoştinţa călătorilor faptul că în zilele de 26 şi 27 martie a.c. vor fi operate schimbări temporare în traseele şi orarele de circulaţie ale mai multor linii de autobuz, modificări determinate de desfăşurarea în aceste zile a cursei automobilistice naţionale „Raliul Braşovului“.
Astfel, sâmbătă, 26 martie a.c., între orele 16.30 şi 20.30, va fi întreruptă circulaţia autobuzelor de pe liniile 1, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 şi 41 pe Bulevardul Eroilor, pe tronsonul cuprins între capătul de linie „Livada Poştei“ şi staţia „Teatrul Dramatic“. În aceste condiţii, autobuzele de pe liniile menţionate vor urma un traseu deviat pe sensul spre centrul oraşului: după staţia „Sanitas“ de pe Bulevardul Iuliu Maniu, autovehiculele vor circula pe strada Vlad Ţepeş şi apoi pe Bulevardul 15 Noiembrie. R.A.T. Braşov va înfiinţa o staţie provizorie, pe durata desfăşurării raliului, în capătul străzii Vlad Ţepeş, care să înlocuiască staţia „Teatrul Dramatic“.
Autobuzele de pe linia 5 vor circula, pe sensul de deplasare dinspre Bartolomeu spre capătul de linie Roman, după următorul traseu: Stadionul Municipal – Calea Făgăraşului – Strada Stadionului – Bulevardul Griviţei – Bulevardul 13 Decembrie – Strada Castanilor – Bulevardul 15 Noiembrie 1987 – Calea Bucureşti – Strada Berzei – Strada Carpaţilor. Pe sensul de deplasare spre Bartolomeu, linia 5 îşi păstrează traseul obişnuit. Traseele şi orarele de circulaţie ale autobuzelor de pe liniile 50, 51 şi 52 nu vor fi afectate.
Duminică 27 martie 2016, între orele 08.30 şi 11.30, circulaţia autobuzelor de pe linia 20, între capetele de linie „Livada Poştei“ şi „Poiana Braşov“, va fi oprită. Ultimele plecări din cele două capete de linie vor fi la orele 8.00.

R.A.T. Braşov va depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, circulaţia mijloacelor de transport în comun să revină la traseele şi orarele obişnuite. De asemenea, R.A.T. Braşov îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată.
În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră în cele două zile de competiţie, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de R.A.T. Braşov.