CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Programe extinse de circulație

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov revine din data de 14 septembrie 2015 la programul extins de circulaţie. Astfel, va creşte frecvenţa mijloacelor de transport în comun pe 14 dintre cele 44 de trasee, ajungându-se ca la orele de vârf R.A.T. Braşov să aibă în circulaţie aproape 150 de autovehicule. Pe liniile 5 și 6, de exemplu, în intervalele orare în care există cerere mare de transport, frecvența trecerilor prin stații va fi de cinci minute, iar pe liniile 8 și 17, de șase minute.
Vor fi modificate orarele liniilor 1, 2, 5, 6, 8, 15, 17, 23, 23B, 31, 32, 36, 50 și 52. Noul program de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va putea fi consultat pe portalul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare“, începând din cursul zilei de sâmbătă, 12 septembrie a.c. De asemenea, vor fi actualizate şi tabelele afişate în toate staţiile, până în cursul zilei de duminică, 13.09.2015. Toate tabelele ce conţin noile orare de circulaţie vor conţine menţiunea „Valabil din data de 14.09.2015“.
”Concomitent cu eforturile depuse pentru a asigura necesarul de transport comunității locale și turiștilor care vizitează orașul, acordăm atenție în această perioadă și activităților ce vizează informarea călătorilor. În acest sens vom amplasa în adăposturile stațiilor situate în centrul orașului noi hărți ale sistemului de transport. Am constatat faptul că multe hărți instalate la sfârșitul anului trecut au fost deteriorate sau sustrase. Facem din nou apel la simțul civic al brașovenilor pentru a păstra, măcar din respect pentru călătorii care au nevoie de informații, aceste hărți într-o stare cât mai bună”, a precizat directorul general al R.A.T. Brașov, ing. Cristian Radu.
Referindu-se la deteriorările sau sustragerile de hărți și orare din stații, Cristian Radu a mai precizat că, de exemplu, doar în cursul lunii august a acestui an, a fost necesară înlocuirea a peste 20% dintre tabelele cu orarele de circulație afișate în stații. În cursul acestui an au fost efectuate peste 1.000 de deplasări pe trasee pentru înlocuirea orarelor sustrase sau deteriorate. ”Îi informăm și pe această cale pe cei care doresc să cunoască graficele de circulație ale diverselor linii că pot tipări aceste orare de pe portalul www.ratbv.ro, acolo fiind postate într-un format ce permite tipărirea prin apăsarea unui singur buton”, a mai spus directorul general al R.A.T. Brașov.