În urma cercetării preliminare a incidentului produs ieri după-amiază, în zona stației Pietrele lui Solomon de pe traseul cu indicativul 50, a fost identificată cauza principală a producerii evenimentului, aceasta referindu-se la factorul ”eroare umană”, respectiv manipularea defectuoasă a sistemelor de frânare. Cercetarea a avut la bază atât declarația conducătorului auto implicat în incident, cât și primele verificări de natură tehnică ale autobuzului. Menționăm faptul că, înainte de intrarea în curse, autovehiculul a fost controlat și corespundea din punct de vedere tehnic.
Conducerea RATBV va dispune mai departe măsurile necesare atât în privința salariatului societății, cât și în ceea ce privește reparația autovehiculului, pe baza poliței de asigurare. Societatea noastră regretă producerea accidentului și îi asigură pe toți clienții săi că va lua măsurile necesare pentru prevenirea producerii unor asemenea incidente.