CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Oktoberfest - suplimentare număr autobuze

Conducerea Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Braşov a decis suplimentarea capacităţii de transport de călători spre şi de la zona de desfăşurare a Oktoberfest-ului. Astfel, în zilele de 3, 4, 5, 6, 11, 12 şi 13 septembrie a.c., R.A.T. Braşov va suplimenta numărul de autobuze care deservesc liniile 51 (Gară – Pe Tocile) şi 52 (Saturn – Pe Tocile), rezultând un număr mai mare de curse spre şi dinspre locul de desfăşurare a festivalului. Orarele speciale de circulaţie pentru liniile şi zilele menţionate vor fi afişate în toate staţiile de pe cele două trasee, precum şi pe portalul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare”. Afişele vor purta menţiunea „Valabil în zilele de 3, 4, 5, 6, 11, 12 şi 13 septembrie 2015”.
De menţionat faptul că R.A.T. Brașov va răspunde prompt cererilor suplimentare de transport în comun ce se pot înregistra pe perioada desfăşurării evenimentului.