La sfârșitul acestei săptămâni, respectiv în zilele de vineri, 31 martie și sâmbătă, 01 aprilie a.c., vor fi operate câteva modificări temporare de trasee și orare în sistemul de transport public de persoane operat de RATBV S.A., schimbările fiind determinate de desfășurarea competiției automobilistice ”Raliul Brașovului”.
Astfel, vineri, în intervalul orar 18.15 - 22.00, respectiv pe perioada în care se va desfășura o probă specială pe Bulevardul Eroilor, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 și 41 se va face de la stația ”Sanitas” pe Strada Vlad Țepeș, fără a se mai ajunge în capătul de linie Livada Poștei. În acest sens, RATBV S.A. va înființa o stație temporară pe Strada Vlad Țepeș, în vecinătatea Teatrului Dramatic.
În același interval orar menționat, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare dinspre zona Bartolomeu spre cartierul Astra, vor circula pe traseul: Stadionul Municipal – Calea Făgărașului – Strada Stadionului – Bulevardul Griviței – Bulevardul 13 Decembrie - Strada Castanilor – Bulevardul 15 Noiembrie 1987, iar apoi pe traseul obișnuit, până la capătul de linie ”Roman”.
Sâmbătă, 1 aprilie, între orele 15.40 – 18.00, va fi închis DN 1E (Drumul Poienii), astfel că va fi sistată circulația autobuzelor pe linia 20. Ultimele plecări în cursă înainte de oprirea circulației vor avea loc la orele 15.00, din ambele capete de linie. În cursul zilei de sâmbătă, începând de la orele 10.00, autobuzele de pe linia 50, în capătul de linie din Livada Poștei, vor opri la peronul imediat următor celui din fața Casei Băiulescu.
RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat, le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată și îi asigură că va depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, circulaţia mijloacelor de transport în comun să revină la traseele şi orarele obişnuite în cel mai scurt timp posibil.
În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră în cele două zile de competiţie, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de RATBV.