CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Linia 131, un nou traseu metropolitan, între capetele de linie Stadion Municipal Brașov și Romacril Râșnov

Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov şi RATBV operaţionalizează de luni, 13 septembrie 2021, o nouă linie de transport metropolitan, respectiv traseul cu indicativul 131 Terminal Stad. Municipal (Brașov) – Romacril (Râșnov). În aceste condiții, prin implementarea strategiei de extindere a serviciilor de transport public de călători în Zona Metropolitană Braşov, RATBV va opera 18 trasee în afara Municipiului Braşov.

Autobuzele ce vor deservi traseul 131 vor parcurge următorul traseu:
dus: Stadionul Municipal, Service, Cărămidăriei, Facultativă (MTI), Cos 2000, Oituz, Școală (Cristian), Centru (Cristian), Unit. Militară (Cristian), Blocurile MAN, Lukoil, F.S.R., Sahia, Halta Romacril, Cap linie Romacril;
întors: Cap linie Romacril, Halta Romacril, Sahia, Șos. Branului (Al. Vlahuță), (giratoriu), Șos. Branului (T. Vladimirescu) , F.S.R., Liceul Tehnologic, Lukoil, Blocurile MAN, Unit. Militară (Cristian), Centru (Cristian), Eroilor (Cristian), Oituz, Depozitele I.L.F., Brintex, Cărămidăriei, Stadionul Municipal.

În zilele lucrătoare, RATBV va efectua 13 curse (dus/întors) pe linia 131, cu primele plecări la orele 04.50 din Stadionul Municipal (Braşov) şi 5.20 din capătul Romacril (Râșnov). În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale se vor realiza 11 curse (dus/întors), cu primele plecări la orele 6.00 din Stadionul Municipal (Braşov) şi 6.40 din capătul de linie Romacril (Râșnov).
În ceea ce priveşte tariful de călătorie pentru acest nou traseu, va fi valabil cel stabilit pentru localităţile din zona 3, respectiv 5 lei călătoria şi 170 lei abonamentul lunar nominal. Întregul Plan tarifar poate fi consultat pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea „Tarife/Tarife trasee metropolitane”.
RATBV va afişa în toate staţiile de pe traseu graficele de circulaţie ale noului traseu, iar afişele vor purta menţiunea „Valabil din data de 13.09.2021”. Pe site-ul societăţii, www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare”, vor fi postate orarele de circulaţie valabile pentru linia 131.