CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Birou de obiecte pierdute

Persoanele care își pierd sau uită unele obiecte, banii sau actele în mijloacele de transport în comun sau în spațiile administrate de RATBV S.A., respectiv stații ori capete de linie, vor avea de astăzi o șansă în plus să-și recupereze lucrurile: operatorul de transport public de călători din municipiul Brașov a deschis un ”Birou de obiecte pierdute”. Acesta va fi situat la casieria din capătul de linie Roman și va fi deschis în zilele lucrătoare între orele 6.00 și 22.00, iar sâmbăta și duminica între orele 7.00 și 21.00.
”Prin acest nou serviciu gratuit pe care îl oferim utilizatorilor sistemului de transport public de călători acordăm un sprijin atât celor care și-au pierdut ori și-au uitat unele bunuri, cât și celor care vor să-și ajute semenii, înlesnind returnarea la proprietar a obiectelor sau valorilor ieșite temporar din posesie. Am luat toate măsurile pentru ca activitatea să se desfășoare în bune condiții, inclusiv pentru a preveni eventualele intenții de fraudă, motiv pentru care s-a și stabilit o procedură de lucru potrivit căreia bunurile vor fi returnate doar după ce ne asigurăm că persoana care revendică un bun este proprietarul acestuia. Dacă un obiect pierdut nu este revendicat, după 10 zile îl vom preda la Poliție”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.
De menționat faptul că persoanele care găsesc un bun sau document în mijloacele de transport în comun îl pot preda conducătorilor auto, pentru a fi apoi depus la Biroul dde obiecte pierdute. Pe site-ul www.ratbv.ro va fi realizată o secțiune dedicată acestei activități. Sesizări sau solicitări de informații cu privire la obiecte pierdute în stații, terminale sau mijloace de transport în comun se pot obține la numerele de telefon 0368.800.600, 0268.334.678, la numărul de fax 0268.335.660 sau la adresele de email ratbv@ratbv.ro și comunicare@ratbv.ro