Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov începe din data de 16 iunie 2014 distribuţia abonamentelor lunare gratuite pentru transportul public de pe raza municipiului Braşov pentru beneficiarii mai multor legi speciale, în conformitate cu procedurile Casei Naţionale de Pensii Publice.
Directorul general al R.A.T. Braşov, ing. Cristian Radu a precizat că „pentru perioada 16 iunie – 27 iunie 2014, am organizat această procedură de distribuţie, în patru puncte din oraş, în zilele lucrătoare, cu orare suficient de extinse, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor acestor drepturi. Am luat toate măsurile necesare pentru ca abonamentele să fie distribuite cât mai rapid, cu timp de aşteptare cât mai redus. Începând cu data de 30 iunie 2014, aceste documente se vor elibera doar de la punctul de distribuţie aflat la sediul R.A.T. Braşov, pe strada Hărmanului nr. 49”.
R.A.T. va elibera abonamentele gratuite beneficiarilor prevederilor:
- Decretului-lege nr. 118/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;
- Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 martie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada 16 iunie – 27 iunie 2014, R.A.T. Braşov menţine cele patru puncte de distribuţie, fiecărui punct fiindu-i arondate mai multe zone, după cum urmează:
- cap linie Tocile: pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Şchei, Centru vechi, Centru Civic, Poiana Braşov;
- cap linie Municipal: pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Bartolomeu, Tractorul, Rulmentul, Stupini, Griviţei, 13 Decembrie;
- cap linie Roman: pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Astra, Valea Cetăţii, Noua, Dârste, Uzina 2;
- sediu R.A.T.: pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Triaj, Craiter, Florilor, Gară, Hărmanului, Scriitorilor.
Arondarea la centrele de distribuţie realizată la nivel de străzi : CLICK AICI
Programul de lucru al punctelor de distribuţie a abonamentelor va fi de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00. Documentele de transport vor fi eliberate titularilor sau persoanelor împuternicite de acestea prin procură notarială, după prezentarea actului de identitate şi a cuponului de pensie specială pe luna mai 2014.