CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Schimbarea poziției capătului de linie 320 din Gara Brașov

RATBV aduce la cunoștința utilizatorilor liniei metropolitane cu indicativul 320, care asigură legătura între comuna Feldioara și Gara CFR Brașov, cu privire la faptul că de sâmbătă, 19 noiembrie 2022, punctul de debarcare – îmbarcare a călătorilor în capătul de linie Gara Brașov se mută cu câteva zeci de metri.

Pentru a asigura o fluență cât mai bună a traficului de călători și pentru asigurarea unor condiții cât mai sigure de îmbarcare sau debarcare din autobuze, a fost amenajat un peron special pentru această linie, situat în parcarea dinspre mall-ul Unirea Shopping Center. Traseul și orarul de circulație al liniei 320 nu va suferi modificări, autobuzele urmând a deservi exact același traseu.

Amintim faptul că RATBV a introdus de sâmbătă 1 octombrie 2022 noi facilități pentru utilizatorii liniei de transport metropolitan cu indicativul 320, Brașov – Feldioara (Rotbav), traseul fiind deservit de autobuze EURO 6 Menarini Citymood. De asemenea, din luna martie a acestui an traseul liniei 320 a fost prelungit până spre centrul orașului, în zona Gării CFR Brașov, măsura dovedindu-se foarte eficientă, prin creșterea semnificativă a numărului de utilizatori. De menționat faptul că pe linia 320 se poate călători pe bază de bilete sau cu Abonamentul lunar metropolitan, al cărui preț este de 195 de lei și care permite folosirea tuturor mijloacelor de transport operate de RATBV, atât în municipiul Brașov, cât și în toată zona metropolitană deservită.