CONTACT Sugestii Sondaj de opinie
English Romana

R.A.T. Brașov sustine Bohemian Square - Festival de Cultură Urbană, ediţia a III-a, 21-23 august, Brașov

În calitate de partener, R.A.T. Brașov susține Bohemian Square - Festival de Cultură Urbană, ediţia a III-a.

Bohemian Square este  cel mai complex festival de cultură urbană din zona de centru a ţării și reunește, la Brașov, peste 150 de artiști, arhitecți, designeri și muzicieni naționali și internaționali, în perioada 21-23 august. Spațiul urban al Pieței Sfatului și Pieței Enescu va fi reinterpretat într-un stil creativ şi boem, îmbinând activităţi diverse, cu scopul de a lărgi orizonturile comunității către posibilitățile incredibile de exprimare prin artă.

În cadrul evenimentului este organizată o manifestare artistică- “Street art the bus!” - de Alex Baciu & Thè Orion, în care un  autobuz al R.A.T. Brașov va fi pictat, live, de artiști.

Pe parcursul celor trei zile, autobuzul pictat va fi expus în Piața Sfatului și va fi organizată, in interior, o expoziție de fotografie- „Bus Stops”.

În afară de manifestări artistice live si expoziții, programul evenimentului conține workshopuri permanente de fotografie, arhitectură, pictură și reciclare, proiecții de filme, concursuri de proiecte etc.
Alte detalii despre eveniment găsiti pe portalul nostru, secțiunea Evenimente, și pe pagina de facebook a R.A.T. Brașov.