CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Șapte linii de transport vor circula până la orele 1.00 în Noaptea Muzeelor

Pentru a se asigură că brașovenii pot ajunge la Noaptea Muzeelor, municipalitatea prelungește programul transportului în comun
- În 14 mai, 7 linii de transport vor avea program până aproape de ora 1.00 -


Sâmbătă, 14 mai, șapte muzee din Brașov vor participa la Noaptea Muzeelor 2022, eveniment organizat de către Rețeaua Naționala a Muzeelor din România, membră a celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO). Pentru a veni în sprijinul brașovenilor care vor să viziteze aceste muzee, municipalitatea, cu sprijinul Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public și al operatorului de transport RATBV, a luat decizia de a prelungi programul a șapte linii de transport în comun, care asigură legătura dintre Livada Poștei și cartierele orașului.
,,Noaptea muzeelor este o bună oportunitate pentru brașoveni să descopere noile muzee deschise în orașul nostru sau noile expoziții și colecții din muzeele deja consacrate. Muzeul Amintirilor din Comunism, noul muzeu al Brașovului, îi așteaptă pe vizitatori pentru o reîntâlnire cu amintirile din acea perioadă sau, pe cei mai tineri, ca să descopere obiectele din poveștile părinților și bunicilor. Totodată, vor avea ocazia să vadă expozițiile pregătite de Muzeul de Artă, cel de istorie, Casa Mureșenilor, Muzeul de Etnografie sau Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Pentru a le da posibilitatea cât mai multor brașoveni să viziteze și să se bucure de ceea ce expun muzeele brașovene, am luat decizia să prelungim programul de transport până după ora 24.00. Astfel, pe principalele linii care fac legătura dintre cartiere și Livada Poștei, autobuzele și troleibuzele vor circula până aproape de ora 1.00”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Troleibuzele de pe linia 1 vor avea plecări din Livada Poștei la orele 23.10, 23.30, 23.50, 00.10, 00.30 și 00.50, iar din Triaj, troleibuzele vor pleca la: 22.50, 23.10, 23.30, 23.50, 00.10, 00.30.
Pe linia 2, troleibuzele vor pleca din Livada Poștei la 23.55 și 0.55, iar din Rulmentul la 23.30 și 00.20.
Autobuzele de pe linia 17 vor avea plecări din Livada Poștei la: 23.00, 23.15, 23.35, 23.55, 00.15, 00.35 și 00.55, iar din Noua la: 22.45, 23.05, 23.25, 23.45, 00.05, 00.25, 00.45.
Pe linia 28 autobuzele vor avea plecări din Livada Poștei la: 23.00, 23.30, 00.00, 00.30, iar din capătul de linie de pe Fundăturii la: 22.32, 23.00, 23.30, 00.00, 00.30.
Troleibuzele de pe linia 31 vor avea plecări din Livada Poștei la orele: 23.00, 23.25, 23.50, 00.15, 00.40. Din capătul de linie din Valea Cetății, troleibuzele vor pleca la: 23.00, 23.22, 23.50, 00.15 și 00.40.
Pe linia 34, autobuzele vor pleca din Livada Poștei: 22.45, 23.10, 23.35, 00.00, 00.25 și 00.50, iar din Timiș-Triaj la: 22.45, 23.10, 23.35, 00.10, 00.25 și 00.50
Cele de pe linia 51 vor pleca din Livada Poștei la orele: 23.00, 23.40 și 00.20, iar din stația de Pe Tocile la: 23.20, 00.00 și 00.40.
Autobuzele și troleibuzele de pe aceste linii vor opri în toate stațiile de pe traseu.
Detalii despre Muzeele din Brașov care participă la acest eveniment, precum și programul acestora sunt disponibile pe site-ul dedicat Nopții Muzeelor 2022: https://noapteamuzeelor.org/muzee/brasov/.

Sursa: comunicat Primăria Muncipiului Brașov