CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Modificări determinate de Maratonul International Brașov

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov aduce la cunoștința călătorilor faptul că orarele și rutele de circulație ale unora dintre liniile de transport public de călători care se intersectează cu traseul celei de-a doua ediții a International Metropolitan Marathon Brașov vor fi afectate, duminică, 29 mai 2016. Astfel, în prima parte a zilei amintite, respectiv până în jurul orelor 15.00, vor apărea unele întârzieri față de orele de sosire afișate în stații și pe portalul www.ratbv.ro.
Astfel, în intervalul orar 8.15 – 9.00, autobuzele de pe linia 2, pe sensul de deplasare spre centrul orașului, vor întoarce la sensul giratoriu ”Onix”, iar cele de pe linia 52, între 8.30 și 9.30, vor întoarce în capătul de linie ”Saturn”, fără a mai parcurge porțiunea de traseu pînă la hipermarketul ”Carrefour” de pe Calea București. De asemenea, în intervalul orar 8.30 – 9.30, autobuzele de pe linia 5, pe sensul spre Bartolomeu, vor circula pe traseul: Roman – Poienelor – Carpaților, intrând pe Calea București doar de la stația ”Spitalul Județean”.
Deoarece între orele 8.15 și 9.00 tronsonul de drum cuprins între Livada Poștei – Centrul Civic va fi închis circulației, va fi sistată în această perioadă circulația mijloacelor de transport în comun de pe liniile: 1, 4, 5, 6, 7, 16, 17, 22, 31, 32, 34, 34B, 35, 36, 37, 41, 50, 51 și 52.
Unele întârzieri pot surveni și în urma măsurilor operative dispuse de Poliția Rutieră. R.A.T. Brașov își cere scuze pentru disconfortul creat și îi asigură pe călători că, îndată după finalizarea concursului, va lua toate măsurile necesare pentru revenirea autobuzelor la traseele și graficele orare de circulație obișnuite.